1. Marfa trebuie sa fie predata ambalata, marcata, etichetata, astfel incat sa reziste operatiunilor de transport si/sau celor conexe si sa poata fi livrata destinatarului potrivit contractului si conform uzantelor. 2. Casa de expeditii nu raspunde pentru daunele ce ar decurge din absenta, insuficienta saau defectuozitatea ambalajului, marcarii si/sau etichetarii marfii, precum si din lipsa unor informatii corespunzatoare cu privire la natura sau insusirile particulare ale marfii. 3. In cazul constatarii, la destinatie, de pierderi, avarii sau orice pagube produse marfii, inclusiv cele produse de intarzierea transporturilor, destinatarul sau cei care receptioneaza marfa au obligatia sa procedeze la constatarea daunelor si la indeplinirea formalitatilor ce se impun, inclusiv la formularea de rezerve legale fata de transportator, precum si sa ia alte masuri care sa asigure conservarea dreptului la reclamatii si actiuni in vederea recuperarii daunelor. 4. Clientul suporta consecintele, indiferent de natura lor, rezultate din transmiterea de documente gresite, incomplete sau de neaplicat, ori de furnizarea lor cu intarziere. 5. In cazul in care casa de expeditii angajeaza in contul clientului operatiuni vamale, clientul este cel care garanteaza comisionarului vamal plata taxelor de vama si amenzile ce s-ar datora, determinate de furnizarea unor instructiuni sau documente eronate. 6. In caz de refuz al marfii de catre destinatar sau in caz de absenta a acestuia, indiferent de motiv, clientul este obligat sa suporte cheltuielile initiale, cat si cele suplimentare, efectuate sau angajate de casa de expeditii. Capitolul IV - Responsabilitatea casei de expeditii 1. Casa de expeditii, oricare ar fi calitatea sa de intermediar (concesionar, mandatar) raspunde numai pentru daunele produse prin greselile proprii, ce pot fi imputate atat ei, cat si prepusilor sai. 2. Casa de expeditii nu raspunde pentru faptele tertilor, cum ar fi subexecutantii sai (transportator, intermediar etc.) cu exceptia cazurilor in care o greseala in alegerea acestora ar putea sa ii fie imputata. In acest din urma caz, raspunderea casei de expeditii nu poate depasi limitele raspunderii tertilor. 3. Daca raspunderea casei de expeditii este angajata pentru avaria sau pierderea marfii, ca urmare a faptei proprii, cuantumul despagubirilor datorate se stabileste in raport cu valoarea normala a marfii din momentul luarii in primire. 4. Totusi, in cazurile in care responsabilitatea casei de expeditii este angajata in conditiile aliniatului precedent, aceasta este strict limitata, neputand depasi: a) pentru pagubele provocate marfii, din pierderi sau avarii si pentru toate consecintele care ar putea decurge din acestea - 2,5 USD/kg, cu o limita maxima de - 1600 USD/colet, indiferent de greutate, natura si dimensiune si de - 50000 USD/expeditie. Pentru expeditiile in vrac, despagubirea nu poate depasi - 2,5 USD/kg marfa lipsa sau avariata, dar nu mai mult de - 50000 USD/expeditie; b) pentru toate celelalte pagube, inclusiv cele decurgand din intarzierea livrarii, cand este cazul, responsabilitatea sa este limitata la pretul transportului marfii. 5. Casa de expeditii nu raspunde pentru pagubele indirecte, indiferent de cauza care le-a generat. 6. Daca un termen de executare a transportului nu a fost cerut expres de client si acceptat de casa de expeditii, aceasta nu garanteaza o data determinata de sosire la destinatie si nu datoreaza nici o despagubire pentru intarzierea transportului. Chiar si in cazul unui termen expres convenit, clientul va putea solicita despagubiri numai dupa o notificare adresata in acest scop casei de expeditii. 7. Daca valoarea marfii excede limitele responsabilitatii casei de expeditii, clientul este liber sa aleaga una din urmatoarele masuri: a) sa suporte, in caz de daune, riscul rezultat din diferenta dintre responsabilitatea casei de expeditii si valoarea marfii; b) sa faca, la incheierea contractului, o declaratie de valoare a marfii care, daca va fi acceptata de casa de expeditii, va ridica limita responsabilitatii acesteia pana la valoarea declarata; in asemenea situatii se vor datora diferentele de pret corespunzatoare; c) sa dea instructiuni casei de expeditii pentru incheierea in contul sau (al clientului) a unei asigurari care sa acopere total sau partial riscul, indicand riscul si valoarea asigurata. Aceste instructiuni trebuie date pentru fiecare expeditie in parte. Capitolul V - Transporturi speciale In cazul unor transporturi speciale (frigo, marfuri periculoase), casa de expeditii va pune la dispozitia clientului informatiile necesare executarii transportului, variantele de transport, pret, asigurari etc., pe baza carora clientul sa poata conveni, in cunostinta de cauza, contractul de expeditie. Capitolul VI - Reclamatii
Download PDF file
Cookie policy